Digital Rebel

Si anume parcul, existau cu vreme in urma voci care spuneau ca era mai frumos pana sa apara Casa Scanteii. Sau Casa Presei Libere, cum a fost ea botezata dupa 1989. Pentru ca din anumite unghiuri uitai ca esti aproape de un oras, si te puteai crede mai departe, intr-un loc mai linistit.

Ei bine, acum avem asta – doua matahale betonate pe care e mult mai greu sa le ratezi din parc, aproape oriunde te-ai afla, decat matahala veche; cu care, de bine de rau eu unul ma obisnuisem, dat fiind ca e mult mai in varsta decat mine. O matahala similara a poluat peisagistic si ceea ce vezi din Cismigiu; deci in nici unul din parcurile prin care ma mai plimb eu din cand in cand nu mai poti uita ca te pandeste betonul de dincolo de gard.

Vreo 40 de kilometri, mai exact, si practic toti au fost intr-un fel de inclinatie – fie coborat cu multi km la ora, fie urcat cu foarte, foarte putini, de multe ori impingand pe langa bicicleta mai degraba decat pedaland pe. Mai exact, de la Fundatica (undeva, pe sus, 1200m) la Campulung (tot sus, dar nu atat de, vreo 600m, cred). Cu urcat vreo trei dealuri / munti intre cele doua localitati. Altfel, fun, dar cu peisaje nu foarte spectaculoase, sau daca ar fi fost eu respiram prea greu sa ma uit la ele…

La Fundatica, lucruri interesante. Oamni care ara, sau ceva similar, cu instrumente din epoca de piatra, grindina, si cate o vedere spre Bugeci – cam 5 minute la 24 de ore, ca asa a vrut vremea. Partea buna legata de vreme este ca am dormit, si inca mult mai mult decat ma asteptam. Lucru pozitiv, dat fiind perioada aparent agitata care urmeaza. Plus sania de mai sus, care daca n-ar fi fost pe iarba ar fi aratat rustic – asa, parca a uitat-o cineva peste iarna si nu stie incotro sa o ia.

Aflat cateva lucruri despre Viena, care pot fi de interes:

1 – In Viena exista un restaurant pe care scrie, mare, “Florin Salam”. I-adevarat, nu e central, dar sunt sigur ca o sa evolueze ca la noi, si in cativa ani va fi o locatie predilecta pentru petreceri ale parlamentarilor austrieci.

2 – Aurolacii din Viena (si nu-s chiar putini) beau Red Bull. Mult. Presupun ca-l combina cu ceva, altfel nu-mi explic fenomenul; oricum, venind de la noi a fost interesant sa vad vagabonzi amatori de ceea ce Romania percepe ca pe un produs premium.

3 – Cea mai ieftina cazare gasita de mine-n oras – cca. 20 Euro, intr-o locatie centrala. E adevarat, gen cabana, dar daca doresti doar un loc unde sa dormi si sa faci dus, chiar se poate extrem de ieftin.

4 – Salata Caesar’s, la mec. Foarte buna, si nu cred ca am gasit la noi. Cu atat mai buna cu cat poate fi acompaniata de un internet wireless gratuit. Nu foarte ieftina, dar o placuta surpriza la nivel fast-food.

5 – Viena are si cartiere urate, si targuri de vechituri. Spre marginea orasului (care, adevarat, e foarte departe de zona turistica) sunt cartiere care s-ar simti foarte bine pe la noi prin Militari, daca nu mai rau.

In fiecare iarna, Dambovita e oarecum secata. In fiecare primvara, Dambovita reia curgerea prin centru, si odata cu ea revin pescarii. Anul asta, fiind criza, sunt si mai multi. Nu e un hobby – majoritatea par a fi pensionari sau oameni fara venituri, care-si produc pranzul sau cina in mijlocul capitalei.  Fie la Grozavesti, fie la Unirea, romanii dau la peste. Sau, ca intr-o manifestare spontana, langa Palatul Parlamentului.

Presupun ca, tehnic vorbind, pescuitul nu e chiar permis. Cu toate astea, ieri cred ca erau peste 100 de oameni care incercau sa-si suplimenteze cosul zilnic cu ceva proteine locale. Incet-incet, numarul lor creste; noroc ca inca in Romania e de-a dreptul greu sa mori de foame – atata timp cat poti safaci rost de mancare gratis, la 5 minute de Kilometrul Zero.

Am facut eforturi deliberate si semnificative pana acum pentru a nu avea relatii cu bancile de pe aici. Nu am rate, nu am conturi, in general nu am bani . Singura relatie cu banca e legata de faptul ca angajatorii romani au intrat la un moment dat in randul lumii si au hotarat sa primim salariile pe carduri – adica, sa fim obligati chiar de cand ne luam banii sa platim comision din ei, in asa fel incat angajatorul sa beneficieze de conditii mai bune la tranzactiile pe care oricum ar fi obligat sa le desfasoare.

Pentru mine lucrurile erau destul de simple – in sensul ca mi-am dorit sa stiu la un moment dat cui i-am dat bani de pe card si cati, si cine mi-a pus bani pe card, si cati. Lucru destul de simplu in teorie, dat fiind ca e un singur cont si nimic foarte ciudat. Ei bine, se pare ca ma inselam – minunata banca nu pare in stare sa spuna de la cine iti intra bani pe card, decat daca cineva-ul acela insista ca banca sa retina acest lucru.

De asemenea, bancile nu par sa lucreze cu tabele. In naivitatea mea, am cerut un extras de cont – adevarat, pe o perioada de vreo doi ani – in format electronic. Am primit 4 pdf-uri constant in 10 pagini fiecare, format jpg. Presupun ca e un exercitiu de descurajare din partea bancii sa nu-ti dea un document in care poti efectiv sa cauti ceva (un nume, o suma, orice) altfel decat printand si lecturand atent, cap-coada.

Una peste alta, experienta ultimelor doua zile mi-a confirmat ideea ca ar trebui sa continui, pe cat pot, evitarea acestor institutii. Pe de alta parte, daca stie cineva o banca in stare sa dea un extras de cont in format excel, as fi recunoscator.

De orientare. Fost cateva minute in parcarea in cauza, si aparent legile fizicii nu se afla in vigoare. Multe semne, aratand in toate directiile, dar cam toate spre intrare. Foarte putine semne spre iesiri, presupun ca dorinta managementului este sa-ti poti da masina direct la programul Rabla atunci cand reusesti sa-ti gasesti drumul catre lumina. In rest, te poti invarti linistit intre cele 2 semne din imagine, incapabil sa te decizi in ce parte ar fi intrarea la care visezi sa ajungi. In rest, e cel mai gol mall din Bucuresti, cred, ceea ce este un argument pro. Nu mi-as lasa bicicleta afara, insa – nu inspira atata incredere. Si nici masina nu-mi venea sa o las inauntru, dat fiind ca in parcarea subterana niste pustiulici relativ colorati se alergau cu bulgari pe langa un VW Passat care sigur nu era al lor

Edit – desigur, intrarea pe unde am gasit in cele din urma interiorul Mall-ului era in directia opusa celei indicate de sagetile mari si hotarate.

Avut chef de facut poze azi. Nitel. Nu prea multe lucruri frumoase de fotografiat in orasul asta, cand e lumina putina afara. Din fericire, pescarusii sunt mereu disponibili. Cumintei, sau, ma rog, cat de cat rabdatori. Si foarte, foarte eleganti. La modul ca o poza cat de cat corecta cu pescarusi e una placuta pentru mine. Cam ca si caii, dar cai in Bucuresti in ultima perioada, cam putini

Civilizatie milenara, Acropole, ruine de diverse culori si forme, leaganul filozofiei contemporane, baza evolutiei stiintifice a civilizatiei europene si americane. Sau cel putin asa am auzit. Masini parcate romaneste, pe tot trotuarul, trafic nebun, gaze de esapament cat cuprinde,  cartiere prin care se recomanda sa nu treci ca turist ca nu te ajuta. Asta am vazut eu in cele vreo 48 de ore petrecute intre o camera de hotel si o livrare la un client. Senzatia cu care am ramas e ca probabil Grecia merita vizitata pentru litoral si daca esti pasionat de constructii vechi si renovate cu scopul de taiat bilete la intrare, dar nu e in nici un caz un taram “prietenos” in sensul normal al cuvantului.

Singura chestie cu adevarat frumoasa pe care am vazut-o in toata aceasta deplasare cu caracter profesional a fost… din avion. Foarte senin, munti inzapeziti pe dedesubt, paduri colorate in toamna, si ceva ape. Daca merg inainte cu stilul asta frugal de turism, probabil ca peste cativa ani o sa-mi recunosc vizitele mai degraba dupa vederi din avion decat dupa cunoasterea efectiva a unor locuri / lucruri. Asta e – oricum, peisajul aerian e singura chestie care-mi compenseaza, intr-o oarecare masura, teama fata de a fi la multi metri de pamant, intr-o cutie de conserve.

Fost prin Pitesti zilele trecute. Duminica, la pranz. Orasu’ era in mare parte amortit, nu stiu pe unde se ascunsesera cu totii, dar destul de trist. S-au mai inchis din magazine, mai ales zona de telefonie, electronice si alte prostii, si s-au mai deschis niste banci (?!). Dupa care, catinel, ajuns la gara, unde mi-am dat seama ca e adevarat: Cresterea si aglomerarea din Pitestiul ultimilor ani a fost superficiala si nu prea justificata. Mi-a fost greu sa gasesc, in toata gara, elemente care sa tina de anul 2000 si nu de anul 1970. Un telefon public ceva mai aratos si care nu merge cu fise, vreo 2 geamuri de plastic, si cam atat. In rest, venind direct din centrul in care s-au inaltat diverse asezaminte moderne platite pe credit, gara putea sa fie la fel de bine la Vascauti, sau in orice sat de la mama naibii.

Fost excursie-fulger spre Fagaras. Ma rog, nici nu-s sigur ca se poate numi excursie un drum in care pleci la 4 noaptea, sambata, si te intorci la 9 seara, sambata. Una peste alta, placut si foarte obositor, chiar daca nu am ajuns pe Moldoveanu, conform obiectivelor.

In mod sigur cel mai interesant lucru vazut in tura asta au fost ciupercile. Am prins si niste peisaje frumoase si montane, dar io unul n-am mai vazut niciodata ciuperci atat de multe, colorate, si cica ar fi si comestibile unele dintre ele. Pacat ca nu ma pricep la ciuperci cat sa stiu care se pot manca si care nu, darmite care s-ar putea fuma cu vreun succes.

Oricum, a fost simpatic, si am alergat din nou Lada pe vreo 50 de km foarte desfundati. Interesant, si ma voi stradui sa o duc la service cat de curand posibil. A suferit, saraca, poate ar fi ajutat-o niste ciuperci