Digital Rebel

Nu-mi dau prea des cu parerea despre marci, comunicare si publicitate – in principiu, nu ma ocup cu asta. Ma ocup insa, cat pot, de limba materna, si in acest caz ea se intersecteaza cu cele de mai sus. Sper ca produsul hibrid romano-anglo-saxon sa nu supravietuiasca prea mult pe rafturi, eventual sa fie inlocuit de o costita ardeleneasca, ori ceva de genul. Nu de alta, dar parca vad cum peste 3 ani vom cumpara mozarella “ca la mama acasa” ori whiskey “doi ochi albastri”. Este cea mai putin reusita tentativa de imbinare intre traditie si modernitate pe care am vazut-o pana acum prin magazine, si casc gura de ceva vreme pe acolo.

Mentionez insa ca bacon-ul ardelenesc e foarte, foarte bun, cu eggs de tzara prajite si nitel onion tocat marunt, marunt, peste. Pofta buna!

Este cam 11:20, si am ajuns acasa de vreo 20 de minute.  O zi lunga de munca (inceputa pe la 7 jumate), plina de ferestre/usi inchise in nas si cafele cu mult lapte. Vesti in general proaste, somn in general putin, stres in general mult. Cu toate astea, undeva pe la ora 22:20, pedaland spre casa de la ultima sedinta a zilei (exagerat de lunga, parerea mea) am avut un fel de revelatie. Trista dar linistitoare in acelasi timp.

2009 e un an in care n-are rost sa muncesti. Nu in domeniul in care muncesc eu, in orice caz (publicitate, adica). Poate daca esti un fabricant de linguri, sa faci efort sa faci linguri mai repede, mai ieftin si mai bine te poate duce undeva.  In publicitate/media, insa, chestia asta nu cred sa fie productiva. In cele mai multe cazuri peformanta va fi mult mai tare influentata de prietenii (mai mult sau mai putin sprijinite financiar), decizii internationale de care afli mult prea tarziu si pe care nu le poti influenta, sau jocuri facute la o masa aflata cu 2-3 etaje mai sus, in timp ce tu poate te straduiesti sa-ti faci treaba.

Daca pentru multe industrii se aud tirade stupide gen “cei mai buni vor supravietui!” sau “o sa iesim mai puternici din criza!” – ei bine, in publicitate nu cred ca vor supravietui cei mai buni. Nu in sensul normal de competenta profesionala si calitate a serviciilor, nici macar in mod necesar cei capabili sa ofere cele mai ieftine servicii. Vor supravietui cel mai bine cei care inteleg ca 2009 reprezinta o intoarcere la jungla profesionala – probabil, la abandonarea practicilor profesionale si asa tinerele in favoarea unor practici despre care-i auzeai vorbind pe cei care au lansat publicitatea prin anii ‘90. Asta e, vom supravietui. Dar nu cu totii

In rest,  se apropie 1 martie. Am cumparat / pozat flori, undeva, printre 2 vesti proaste.

A! nota! cand m-am asezat la calculator cu scopul de a scrie cele de mai sus, tastatura mea avea firul retezat.  A se cauta Frosa, pisica, animalu’ pentru care mi-am cumparat mouse wireless. La salariu urmeaza tastatura, dar monitor wireless inca n-am vazut…

In primul rand, mi-am luat aparat. Alt aparat . Tot “digital rebel”, de dragul brandului si al performantelor, dar un model mai nou, mai performant, mai curat si mai uscat. Chiar si aparatul asta mai bun, insa, nu poate rezolva mare lucru intr-o crama iluminata cu becuri de 25 de wati. Intim, placut, dar nu foarte fotografic, cel putin la prima vedere. Am facut insa destul de multe poze, o buna parte precum cea de mai sus. Din pacate a fost cu vipuri si alte alea, asa ca pozele recogniscibile si cat de cat reusite, culmea, nu-s publicabile.

Exista ceva avantaje in a face poze pe (aproape) intuneric. Oamenii nu pot fi recunoscuti, deci n-ai nevoie de model release, iar rezultatele neclare sunt mult mai usor de scuzat .

In alta ordine de idei, se apropie cu pasi mici si hotarati anul 2009. Dupa cum ar spune Florin, zambiti linistiti. Dupa toate aparentele, va fi mai rau. O sa trebuiasca sa revin cu detalii si pe aceasta tema, dar pot sa va zic ca una peste alta publicitatea nu va mai fi ce-a fost. ce este. in fine.

Si ma tem ca nu ma refer la deceniul in cauza al secolului trecut, ci la milimetri. In ultimele 3-4 saptamani m-am plimbat doar cu un obiectiv “fara zum” pe aparat – asa se cheama el, Canon 50mm / f1.4. Chiar daca initial era vorba de a avea ceva mai putin de carat – e cea mai usoara combinatie de facut poze pe care o am la dispozitie, am ajuns la concluzia ca per total m-a ajutat destul de tare.  E adevarart, cadrul atasat poate (sigur) nu este perfect din punct de vedere tehnic si alte alea, dar sunt sigur ca parintii fetei nu ar avea o problema . Seara buna.

PS – e o perioada foarte, foarte aglomerata la locul de munca din dotare. Tip naspa. Asa e toamna, in publicitate si media, pe recesiune.

Nascut la 1613 si decedat la 1680, Francois de La Rochefoucauld inseamna foarte mult pentru literatura franceza a timpului sau; mai mult decat opera sa de moralist si om de salon; pentru mine insa aceasta parte a creatiei sale reprezinta un pilon solid si actual pentru lumea in care ma invart.

O carte gasita si reconditionata in urma cu vreo 12-14 ani – Maximele, citita si recitita periodic pentru a-mi mai aduce aminte cateva cuvinte in franceza (pretext), este, scuzati cliseul, una din cele mai bune cunostinte pe care le am. Nu e perfecta, si, daca ar fi sa vreau sa fac o profesoara din facultatea mea fericita, as zice urmatoarele:

Desi stralucitor prin formulare si prin sprintenimea mintii sale intortocheate, pacatul lui La Rochefoucauld ramane fara indoiala repetitivitatea. Nu putem a nu vedea ca de fapt mai toate “Maximele” sale reiau, in diferite contexte, un numar limitat de teme universale, abordate de multi scriitori de curte inaintea sa, si de multi filozofi antici inaintea acestora. Meritul gentilomului francez, insa, este, contextualizarea acestor valori intr-un mod care a contribuit fundamental la ridicarea standardelor morale ale societatii zilelor sale.

trecand insa peste aceste aspecte , ideea e sa va deranjez si supun reflectiei cateva maxime din cele pe care le consider foarte, foarte aproape de noi si de mine. Si, desigur, sa-mi mai exersez traducerile din franceza

Cum ar veni, pentru necunoscatorii de franceza d-asta scanata de-a mea, cu totii suntem suficient de puternici pentru a rezista la necazurile prin care trec altii. Sau, cum ar spune managerii din multiple domenii, exista multe sacrificii pe care suntem dispusi sa le faca ceilalti .

Nu am mai prestat pe aici de ceva vreme, si probabil nici nu s-ar fi intamplat, insa in ultima perioada sunt suficient de obosit cat sa ma irit repede . Lucru pe care l-am traversat si seara, stand dupa autobuz si citind reclama din imagine. Eu lucrez oarecum in publicitate, insa fara nicio legatura cu scris chestii d-astea, insa am avut multi profesori la scoala care ma obligau sa scriu corect (in ciuda modului in care am ajuns sa ma exprim acum). De aici am ramas cu tendinta de a-i corecta pe cei din jur, si sunt mai multi colegi pe diverse forumuri care au reusit pana acum sa-mi suporte observatiile fara sa ma dea afara. Textul de fata incepe bine, mai ales pastrand prepozitia “pe” in cazul complementului direct. Lucru destul de obisnuit in limba romana, mai putin cand aceasta e vorbita de manelisti, presedinti si premieri, si, din pacate, de oameni obisnuiti, din ce in ce mai des. Foarte probabil peste 50 de ani “pe”-ul asta nu prea o sa mai existe, dar momentan, pentru cei care si-au luat-o cand au uitat de el, pare necesar. Din pacate situatia nu continua la fel de vesel, si am fost neplacut surprins sa traversez doua erori de gramatica intr-o campanie in care cineva baga un car de bani. Prima este, nu-i asa, o virgula – prezenta cam frecventa in ziua de azi in locuri nepotrivite. In cazul de fata, intre ceea ce s-ar chema propozitie subordonata subiectiva si propozitia principala. In mare, e ca si cum ai pune virgula intre subiect predicat, chestie destul de neplacuta pentru majoritatea elevilor care studiaza limbi indo-europene daca se intampla in teze. A doua eroare e ceva mai mica, practic ortografica. Nu scuzabila, dat fiind cat se castiga pentru batut la masina chestii d-astea, dar s-ar fi trecut cu vederea intr-o limba straina. Este vorba despre alternanta spatiilor intre cuvinte, inca un lucru uzual. De obicei, atunci cand intre cuvinte exista un semn de punctuatie, ca de exemplu, stiu io, o virgula, aceasta se lipeste de cuvantul precedent dar este separata printr-un spatiu de urmatorul. Lucru care nu se petrece in zona “prieteni din retea,pentru”. Cam atat, ca am obosit. Mai caut.

Promit ca nu o sa mai fac asta prea des – la urma urmei, ar trebui sa avem un site serios, plin de fotografii marete / mediocre, dupa caz, si eventual chestii utile (n-am reusit inca). Chestia asta insa exprima atat de bine ce mi se intampla in ultima perioada, incat nu m-am putut abtine. Multe intalniri tuturor, mai ales agentiilor