Digital Rebel

Petrecut primele 2 zile de copil la tzara. Nu foarte interesant in ceea ce priveste Rares – el arata la fel de plangacios in majoritatea situatiilor, doar ca am prins cateva albine momite la pepene verde si le-am cam pozat.

Avem (nu eu personal, dar imi place sa ma plasez intre proprietari) cca. 10 stupi la tzara. Nu foarte multi, mai ales in anii in care nu prea se face miere, dar suficient cat sa avem miere cam tot timpul. Iar mierea este buna – in principiu cred ca e unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poti manca, mai ales in combinatie cu unt rece si lapte cald.

O sa incerc sa pozez si miere la un moment dat. Presupun ca e destul de complicat, si probabil n-o sa-mi iasa rezultate la fel de interesante, dar ma voi stradui. Momentan, avem doar producatoarele.

Fost excursie-fulger spre Fagaras. Ma rog, nici nu-s sigur ca se poate numi excursie un drum in care pleci la 4 noaptea, sambata, si te intorci la 9 seara, sambata. Una peste alta, placut si foarte obositor, chiar daca nu am ajuns pe Moldoveanu, conform obiectivelor.

In mod sigur cel mai interesant lucru vazut in tura asta au fost ciupercile. Am prins si niste peisaje frumoase si montane, dar io unul n-am mai vazut niciodata ciuperci atat de multe, colorate, si cica ar fi si comestibile unele dintre ele. Pacat ca nu ma pricep la ciuperci cat sa stiu care se pot manca si care nu, darmite care s-ar putea fuma cu vreun succes.

Oricum, a fost simpatic, si am alergat din nou Lada pe vreo 50 de km foarte desfundati. Interesant, si ma voi stradui sa o duc la service cat de curand posibil. A suferit, saraca, poate ar fi ajutat-o niste ciuperci

Pana si-n Bucuresti – oras in care insectele au probabil cel mai mic nivel de fericire din toata tara – echipamentul dedicat trezeste respect si interes. Adica na – daca esti o lacusta in varsta de 2 luni si fericita ca a gasit ceva ce aduce a Floarea-Soarelui in mijlocul unei capitale prafuite, e normal sa te bucuri. Si sa te impresioneze 2 antene de o mie de ori mai mari ca ale tale, care mai si lumineaza pe deasupta. Asa ca stai cuminte la poze, si abia dupa vreo 20 de flashuri te intorci demn cu posteriorul.

Adica inca nitel paianjen. Pozit la tzara, intr-o pozitie foarte incomoda pentru aranjamentul ala – aparat, blitz, obiectiv, cu totul vreo 3 kg. De fapt animalu’ era cu capul in jos si eu cam la fel, dar din poza originala chiar nu s-ar fi inteles nimic.

!! Waring – articol lung si destinat celor interesati de fotografie in general !!

0 – De ce review GX-200?

Mi-au trecut prin mana poate 20 de compacte pana acum (damn, ce de bani!). Nici una nu m-a impresionat in aceeasi masura cu asta, si nici una nu mi s-a parut la fel de nedreptatita de piata si de comunitatea foto in general. Alaturi de camere mult incununate de lauri in perioada asta pe internet (Canon G10 si Panasonic LX3) Ricoh GX-200 se afla intr-o ultranisa de compacte de varf, si mai toata lumea pare sa ignore asta.

.

1 – Caracteristici distinctive – pentru mine, iar nu lista de specificatii completa. Majoritatea vor fi detaliate mai incolo

- controale manuale complete si interfata bazata pe multe controale externe si extrem de usor de adaptat dupa nevoie

- obiectiv cu adevarat wide (24-72 mm echivalent 35mm), si relativ luminos (F 2.5 – 4.4)

- rezolutie suficienta pentru orice aplicatie consumer – 12MP

- format RAW (+ multiple optiuni jpeg)

- abilitati bune pentru macro

.

2 – impresii generale – aspect, constructie, portabilitate

- construit dintr-un aliaj de magneziu, in cea mai mare parte. Zone ok, facute cu simt de responsabilitate, pentru baterie/card si conexiunea USB. Filet trepied metalic (normal, in gama asta)

- contrar asteptarilor mele, camera nu inspira foarte multa soliditate. Asta din cauza materialului utilizat, care este foarte usor. Daca te obisnuiesti cu ideea ca tii in mana un aliaj avansat si nu un plastic, e perfect. Daca nu, cred ca nu e perfect .

- grip foarte, foarte bun – mic dar extrem de bun de tinut in mana, si dat cu un cauciuc care ti se lipeste de mana. Dat fiind ca e si o camera usoara, senzatia e ca se poate utiliza cu 3 degete.

- multe controale externe. 2 butoane customizabile, 3 pozitii utilizator pe rotita principala de moduri. Foarte placut pentru mine ca Ricoh nu te incurca prin 12 pozitii pe aici, ci doar cu cele “serioase” – PASM, plus “scene” si cele 3 pozitii utilizator (si, ma rog, un “auto”, ca totusi…)

- dimensiuni foarte mici – camera este complet portabila, doar cu nitel mai mare decat Fuji F20, daca asta va spune ceva. La cele 200 de modele care sunt in piata, nu are neaparat rost o comparatie, dar una peste alta e semnificativ mai mica decat Canon G10, si e genul de camera pe care poti sa o ai la tine 99% din timp fara vreun deranj

.

3 – “lantul” de productie imagine – obiectiv, senzor, format

- cum ziceam – obiectiv foarte wide (24mm e maximul pentru compacte la ora asta), si as zice ca e foarte, foarte bun. Spre deosebire de Panasonic, aici nu se aplica nici o corectie electronica pentru obiectiv, iar rezultatele pe care le produce sunt muuuuuuult peste obiectivul de kit de la SLR-urile entry level. Nu este la fel de luminos ca obiectivul de pe LX3, dar nu prea ma intereseaza asta. Ma intereseaza mult mai tare ca distanta minima de focus a obiectivului este excelenta la toate focalele (nu doar la 24 mm), si ca GX-200 este cea mai buna camera mica pentru a face macro. Din nisa unde se afla, cel putin

- senzor – Foarte posibil ca senzorul sa fie acelasi din Canon G9 si A650, dupa rezolutie si dimensiuni. Nu am reusit sa aflu prea multe despre senzor, dar cred ca nu prea are ce altceva sa fie, dupa specificatii. Una peste alta, e un senzor performant, de dimensiuni “mari” pentru un senzor “mic” .

- format – Ricoh este unul dintre putinii producatori care produce fisiere RAW dupa formatul DNG, si asta-mi place foarte tare – fiecare camera capabila de RAW pe care am avut-o necesita un soft, un update de soft, una peste alta ceva bataie de cap.  Mai mult decat atat, daca chiar vrei poti trage in RAW in format 4/3,  3/2 sau 1/1 – o chestie care la cele mai multe camera nu se intampla. Ai multe optiuni pentru jpeguri, inclusiv data – chestie care uneori ajuta, mai ales daca tragi RAW + jpeg (normal, data apare doar pe jpegul aferent)

.

4 – meniu / interfata. Greu de povestit. Cea mai buna pe care am pus mana, si incredibil de bine integrata cu butoanele, intr-o camera atat de mica. Uitati-va si voi pe net, daca doriti detalii – eu nu pot decat sa va zic ca daca interfata e importanta, Ricoh bate tot (da, chiar si G10 cu cele 3 roti ale sale)

.

5 – alte chestii interesante – Camera asta stie multe lucruri care-ti pot da de munca, in cazul in care ai timp liber. Insir aici ce mi-a placut cel mai tare, si probabil mai sunt destule:

- Intervalometru – daca vrei sa faci filme gen time-lapse, e una dintre camerele cu un mod foarte bun – setezi intervalul si diversele, si camera trage pana o opresti tu sau ramane fara baterie/card.

- “boloboc” – dap, camera-ti arata pe ecran sau urla printr-un bip cand ai ajuns sa incadrezi perfect orizontal / vertical.  Foarte, foarte util daca vrei ca peisajele sa nu curga la vale – te scuteste de procesare si de crop inutil.

- viewfinder electronic atasabil pe patina de blitz si “mobil” pana la 90 de grade – se pare ca unii-l apreciaza mai tare ca mine – mie ecranul mi se pare pana acum excelent, dar pentru macrouri si incadrari mai ciudate e bun

- modurile utilizator par sa tina minte tot, tot – de la formatul de fisier pana la distanta focala – cam tot ce poti seta la camera este retinut – spre deosebire de alte “my settings” care retin mai putine setari

- “snap focus” – camera face focus automat la vreo 2.5 metri, si ramane acolo. Dat fiind ca ai mult DOF la genul asta de camere, ideea de a avea focus fix rezonabil da bine la evenimente sociale, unde nu mai pierzi timp cu AF-ul

- “step zoom” – camera “blocheaza” zoom-ul la focale echivalente “traditionale” – se opreste doar la 24, 28, 35, 50 si 72 mm. Un instrument bun pentru utilizatorul de SLR obisnuit cu prime-uri, si te “forteaza” la putina disciplina compozitionala

- fotografii alb-negru… placute . Probabil 95% mit, dar e un aparat care te trage la pozat a/n, desi presupun ca nu e atat de deosebit ca rezultate. Avantajul e ca poti trage ISO800 cu ceva mai putine griji – am printat 10X15 cm fara vreo problema. Faptul ca esti oarecum incurajat sa faci asta nu mi se pare deloc rau – incepe sa-mi placa sa fac poze asa, si sa ma concentrez mai tare pe compozitie

.

6 – calitate imagine.

- Rezolutie – Aparatul poate produce, in conditii de lumina rezonabila, rezultate similare cu ce-mi da Canon 450D cu un obiectiv bun pe el, si mult peste ce mi-ar da 450D cu obiectivul de kit. Mai mult decat imi trebuie, si probabil aproape de limita de rezolutie pe care o ofera un obiectiv modern de aceste dimensiuni fizice.

- Zgomot – Dupa parerea mea, la nivelul asta nu vei avea diferente considerabile intre camere. Iso 800 si 1600 sunt inutilizabile (Iso800 e ok alb-negru), si nu le-as vedea utile pe bune vreodata la o camera mica, atat cat permite tehnologia la ora asta. Nu, nici la compactele Fuji (am un F20, iar cantitatea de noise reduction la Iso 800 se vede urat). In multe locuri scrie ca Ricoh are mai mult zgomot decat Panasonic si Canon. Personal cred ca e vorba mai degraba de abordarea reducerii de zgomot decat de zgomot; oricum, nici o camera cu senzor mic nu exceleaza la acest capitol, si daca vii de la un DSLR in mod sigur nu o sa vrei mai mult de Iso 400 cu o compacta. Totusi, de mentionat ca  Ricoh are printre cele mai bune performante dintre compactele din piata.

- Culoare si DR. In primul rand, am fost surprins foarte placut de performanta dinamica a senzorului. Habar n-am de ce, dar sta foarte bine – si aici comparatia cu 450D este usor de facut. Poate si pentru ca Ricoh GX-200 expune mai corect decat un DSLR entry level, dar nu prea conteaza. Culoarea e un element mai putin important atunci cand tragi RAW, pentru ca poti sa o duci dupa aceea cam in ce directie vrei. Culorile in jpeg… imi plac, si pot fi ajustate din aparat dupa gust, pana ajungi la ce ti se pare ok. Setarile default sunt mult mai aproape de un DSLR decat o camera consumer, dar castigi semnificativ tragand RAW.

.

7 – concluzii personale

In perioada asta e un mare hype pentru ceea ce urmeaza sa apara de la Olympus – un “Pen” digital, format micro 4/3, care ar trebui sa mearga mai aproape de idealul “camera mica, calitatea imaginii aproape DSLR”. Abia astept sa apara, si-mi doresc camera asta de cand am aflat prima oara ca s-ar putea sa iasa. Lucrand insa cu GX200 de nu prea multa vreme, incep sa-mi pun serioase semne de intrebare – Nu cred ca de la Olympus vom vedea focale de 24 (echivalent 35mm) pentru acel aparat prea curand sau prea ieftin, sau ca vom avea obiective cu care sa faci close-up decent si care sa mentina dimensiuni si costuri decente. Astept cu nerabdare aparatul, specificatiile si recenziile, dar cred ca o sa-mi vina foarte, foarte greu sa renunt la Ricoh.

Normal, trebuie sa recunosc limitarile aparatului – Iso ok pana la 400, focala cam scurta, si… cam atat pentru mine. deci nu poti face “orice” cu el. Dar poti face foarte multe lucruri, sigur mai multe decat ma duce pe mine capul acum ca experienta si abilitati fotografice.

In ultimele 2 saptamani am avut o bafta semnificativa de mers pe bicicleta – undeva spre Giurgiu si retur acum 8 zile, iar sambata asta mi s-a nimerit un drum si mai spectaculos: Paraul Rece – Rasnov – Cabana Diham – Gura Diham – Busteni – Sinaia. Estimat, per total vreo 50 km, din care vreo 15 cred ca am impins sau carat bicicleta in spate . Cele mai importante lucruri pe care le-am invatat ar fi:

- Sandale rulz. Pentru ca-s lejere, pentru ca poti sa mergi prin apa si pentru ca nu costa asa multi bani

- Se lucreaza la un drum direct Rasnov-Busteni, care s-ar putea sa fie practicabil cu masina intr-un an-doi. Ar fi ok si ar putea scuti o buna parte din nenorocirea de trafic de la Busteni spre Nord

- poate undeva spre 70% din terenurile cu proprietari, in zona Rasnov, sunt de vanzare. Iar zona e simpatica ea, de fel. As fi fost curios de niste preturi, dar n-am vazut decat multe pancarte cu numere de telefon

Cam atat. Oricum, e foarte placut sa te plimbi. Place. Sper sa fie inceputul unei obisnuinte, ca sa zic asa.

In ultima perioada incerc sa fac cat mai multe poze pe format 2/1. Limba romana in text – latura mare sa fie de 2 ori mai mare decat cea mica . Din varii motive – mi se pare oarecum placut ca format de afisaj (nu e atat de departe de 16:9, care-i pe cale sa devina standardul pentru afisajele moderne), si-mi place sa ma straduiesc sa ma gandesc la cum o sa arate o poza altfel decat ce vad prin aparat la momentul declansarii, asa ca ma straduiesc sa “vizualizez” rezultatele finale la momentul la care ma apuc sa fac pozele.

In fine. In seara asta cred ca am mai descoperit un motiv rezonabil pentru a face pozele asa – sunt niste proportii foarte potrivite pentru paianjeni – de cele mai multe ori.

Edit – musai trebuie sa-mi aduc aminte sa platesc hostingul pentru perioada urmatoare. Altfel e pacat de atata munca, ca sa zic asa – nu stiu in ce masura as fi in stare sa refac baza din backup.

Am avut azi o discutie usor contradictoriu – mi se sustinea ca pisicile, spre deosebire de caini, nu au “expresie”. Ei bine, Nu sunt de acord, mai ales in ceea ce priveste matza mea personala.

Cadrul atasat e realizat cu un ditai aparatul + blitzul la mai putin de 15 cm. de animal. Cu toate astea, minunata era intr-o faza (dupa cam 15 minute de blitzuri in ochi) in care replica era clara:

“nu te vad; nu stiu ce faci cu chestia aia pe langa mine, dar eu sunt interesata de ceva ce se afla muuult dincolo de tine; nu, nu-mi pasa de zgomotele alea pe care le faci ca sa-mi atragi atentia. Nu vreau”

Asta in opozitie cu interesul mult mai viu pe care l-am surprins la inceputul sedintei:

Asa ca, una peste alta, nu-s de acord. Nu cred ca se merita toate expresiile surprinse de mine aseara. Vestea buna e ca am reusit sa fac poze si cu un blitz de 150 de lei, deci poate nu mai e nevoie sa mi-l cumpar pe ala de 1000 de lei asa curand. Sa ne bucuram, zic

Pe final, expresia pe care pisicile o afiseaza cel mai bine – se cheama somn. Si-mi place atat de tare, incat am atasat-o intr-un format mai mare decat cel obisnuit – poate e careva interesat.

au inceput sa apara florile in dotare. Este ceva mai bine – ieri am prins o lalea pe care nu am apucat sa o “developez” pana astazi.

Sper totusi sa dau si de alte lucruri interesante in perioada urmatoare. Florile-mi plac, monotonia nu.

Este cam 11:20, si am ajuns acasa de vreo 20 de minute.  O zi lunga de munca (inceputa pe la 7 jumate), plina de ferestre/usi inchise in nas si cafele cu mult lapte. Vesti in general proaste, somn in general putin, stres in general mult. Cu toate astea, undeva pe la ora 22:20, pedaland spre casa de la ultima sedinta a zilei (exagerat de lunga, parerea mea) am avut un fel de revelatie. Trista dar linistitoare in acelasi timp.

2009 e un an in care n-are rost sa muncesti. Nu in domeniul in care muncesc eu, in orice caz (publicitate, adica). Poate daca esti un fabricant de linguri, sa faci efort sa faci linguri mai repede, mai ieftin si mai bine te poate duce undeva.  In publicitate/media, insa, chestia asta nu cred sa fie productiva. In cele mai multe cazuri peformanta va fi mult mai tare influentata de prietenii (mai mult sau mai putin sprijinite financiar), decizii internationale de care afli mult prea tarziu si pe care nu le poti influenta, sau jocuri facute la o masa aflata cu 2-3 etaje mai sus, in timp ce tu poate te straduiesti sa-ti faci treaba.

Daca pentru multe industrii se aud tirade stupide gen “cei mai buni vor supravietui!” sau “o sa iesim mai puternici din criza!” – ei bine, in publicitate nu cred ca vor supravietui cei mai buni. Nu in sensul normal de competenta profesionala si calitate a serviciilor, nici macar in mod necesar cei capabili sa ofere cele mai ieftine servicii. Vor supravietui cel mai bine cei care inteleg ca 2009 reprezinta o intoarcere la jungla profesionala – probabil, la abandonarea practicilor profesionale si asa tinerele in favoarea unor practici despre care-i auzeai vorbind pe cei care au lansat publicitatea prin anii ‘90. Asta e, vom supravietui. Dar nu cu totii

In rest,  se apropie 1 martie. Am cumparat / pozat flori, undeva, printre 2 vesti proaste.

A! nota! cand m-am asezat la calculator cu scopul de a scrie cele de mai sus, tastatura mea avea firul retezat.  A se cauta Frosa, pisica, animalu’ pentru care mi-am cumparat mouse wireless. La salariu urmeaza tastatura, dar monitor wireless inca n-am vazut…