Digital Rebel

Si anume parcul, existau cu vreme in urma voci care spuneau ca era mai frumos pana sa apara Casa Scanteii. Sau Casa Presei Libere, cum a fost ea botezata dupa 1989. Pentru ca din anumite unghiuri uitai ca esti aproape de un oras, si te puteai crede mai departe, intr-un loc mai linistit.

Ei bine, acum avem asta – doua matahale betonate pe care e mult mai greu sa le ratezi din parc, aproape oriunde te-ai afla, decat matahala veche; cu care, de bine de rau eu unul ma obisnuisem, dat fiind ca e mult mai in varsta decat mine. O matahala similara a poluat peisagistic si ceea ce vezi din Cismigiu; deci in nici unul din parcurile prin care ma mai plimb eu din cand in cand nu mai poti uita ca te pandeste betonul de dincolo de gard.

In fiecare iarna, Dambovita e oarecum secata. In fiecare primvara, Dambovita reia curgerea prin centru, si odata cu ea revin pescarii. Anul asta, fiind criza, sunt si mai multi. Nu e un hobby – majoritatea par a fi pensionari sau oameni fara venituri, care-si produc pranzul sau cina in mijlocul capitalei.  Fie la Grozavesti, fie la Unirea, romanii dau la peste. Sau, ca intr-o manifestare spontana, langa Palatul Parlamentului.

Presupun ca, tehnic vorbind, pescuitul nu e chiar permis. Cu toate astea, ieri cred ca erau peste 100 de oameni care incercau sa-si suplimenteze cosul zilnic cu ceva proteine locale. Incet-incet, numarul lor creste; noroc ca inca in Romania e de-a dreptul greu sa mori de foame – atata timp cat poti safaci rost de mancare gratis, la 5 minute de Kilometrul Zero.

De orientare. Fost cateva minute in parcarea in cauza, si aparent legile fizicii nu se afla in vigoare. Multe semne, aratand in toate directiile, dar cam toate spre intrare. Foarte putine semne spre iesiri, presupun ca dorinta managementului este sa-ti poti da masina direct la programul Rabla atunci cand reusesti sa-ti gasesti drumul catre lumina. In rest, te poti invarti linistit intre cele 2 semne din imagine, incapabil sa te decizi in ce parte ar fi intrarea la care visezi sa ajungi. In rest, e cel mai gol mall din Bucuresti, cred, ceea ce este un argument pro. Nu mi-as lasa bicicleta afara, insa – nu inspira atata incredere. Si nici masina nu-mi venea sa o las inauntru, dat fiind ca in parcarea subterana niste pustiulici relativ colorati se alergau cu bulgari pe langa un VW Passat care sigur nu era al lor

Edit – desigur, intrarea pe unde am gasit in cele din urma interiorul Mall-ului era in directia opusa celei indicate de sagetile mari si hotarate.

Dovada incontestabila – caini cu zapada pe bot. Si multa sapada, in general. Bucurestiul nu a fost chiar circulabil in ultimele doua zile, dar internetul e plin de poze relevante in aceasta directie, asa ca nu simt nevoia. In schimb, potaia din cadru a aparut azi in curtea locului meu de munca, pe post de spiridus.  Vesel, prietenos, fara cadouri (nimeni nu e perfect) – una peste alta, concurent pentru titlul de cea mai placuta prezenta a zilei. Si o ocazie minunata sa mai fac si io o poza cat de cat reusita sau macar placuta, ceea ce nu s-a intamplat de o vreme.

Civilizatie milenara, Acropole, ruine de diverse culori si forme, leaganul filozofiei contemporane, baza evolutiei stiintifice a civilizatiei europene si americane. Sau cel putin asa am auzit. Masini parcate romaneste, pe tot trotuarul, trafic nebun, gaze de esapament cat cuprinde,  cartiere prin care se recomanda sa nu treci ca turist ca nu te ajuta. Asta am vazut eu in cele vreo 48 de ore petrecute intre o camera de hotel si o livrare la un client. Senzatia cu care am ramas e ca probabil Grecia merita vizitata pentru litoral si daca esti pasionat de constructii vechi si renovate cu scopul de taiat bilete la intrare, dar nu e in nici un caz un taram “prietenos” in sensul normal al cuvantului.

Singura chestie cu adevarat frumoasa pe care am vazut-o in toata aceasta deplasare cu caracter profesional a fost… din avion. Foarte senin, munti inzapeziti pe dedesubt, paduri colorate in toamna, si ceva ape. Daca merg inainte cu stilul asta frugal de turism, probabil ca peste cativa ani o sa-mi recunosc vizitele mai degraba dupa vederi din avion decat dupa cunoasterea efectiva a unor locuri / lucruri. Asta e – oricum, peisajul aerian e singura chestie care-mi compenseaza, intr-o oarecare masura, teama fata de a fi la multi metri de pamant, intr-o cutie de conserve.

Trecut aseara prin Piata Universitatii, sau cum s-o mai chema. Mi s-a parut interesant modul in care sediul central al unuia din cele mai mari partide a ales sa-si aprinda becurile. Nu, nu e Photoshop – pur si ssimplu presupun ca asa-si propune PSD sa se numeasca de acum inainte – in context, absolut de inteles. Tocmai trecem printr-un fel de criza, si e semn al faptului ca sunt adult faptul ca e prima chestie politica pe care o simt cum ma afecteaza direct. Respectiv, cursul leu/euro care a luat-o razna fix cand partidele noastre au hotarat sa implementeze brutal in piata particula “Soc” din denumire.

Fost prin Pitesti zilele trecute. Duminica, la pranz. Orasu’ era in mare parte amortit, nu stiu pe unde se ascunsesera cu totii, dar destul de trist. S-au mai inchis din magazine, mai ales zona de telefonie, electronice si alte prostii, si s-au mai deschis niste banci (?!). Dupa care, catinel, ajuns la gara, unde mi-am dat seama ca e adevarat: Cresterea si aglomerarea din Pitestiul ultimilor ani a fost superficiala si nu prea justificata. Mi-a fost greu sa gasesc, in toata gara, elemente care sa tina de anul 2000 si nu de anul 1970. Un telefon public ceva mai aratos si care nu merge cu fise, vreo 2 geamuri de plastic, si cam atat. In rest, venind direct din centrul in care s-au inaltat diverse asezaminte moderne platite pe credit, gara putea sa fie la fel de bine la Vascauti, sau in orice sat de la mama naibii.

Fost excursie-fulger spre Fagaras. Ma rog, nici nu-s sigur ca se poate numi excursie un drum in care pleci la 4 noaptea, sambata, si te intorci la 9 seara, sambata. Una peste alta, placut si foarte obositor, chiar daca nu am ajuns pe Moldoveanu, conform obiectivelor.

In mod sigur cel mai interesant lucru vazut in tura asta au fost ciupercile. Am prins si niste peisaje frumoase si montane, dar io unul n-am mai vazut niciodata ciuperci atat de multe, colorate, si cica ar fi si comestibile unele dintre ele. Pacat ca nu ma pricep la ciuperci cat sa stiu care se pot manca si care nu, darmite care s-ar putea fuma cu vreun succes.

Oricum, a fost simpatic, si am alergat din nou Lada pe vreo 50 de km foarte desfundati. Interesant, si ma voi stradui sa o duc la service cat de curand posibil. A suferit, saraca, poate ar fi ajutat-o niste ciuperci

ma rog, o pisica: cea din poza de mai sus, partea dreapta. Mica foarte simpatica, si urmeaza a-si petrece restul existentei intr-o cusca de adapst, 1 metru X 1 metru, daca nu i se gaseste nimic mai bun. Nu e speciala, nu da pe afara de frumoasa (pentru o pisica), dar te poate face sa razi cu usurinta.

1 – Nu exista nimic, la nivel abstract, care sa-ti hraneasca optimismul si increderea la fel de mult precum a avea un copil. Brusc, poti vedea in viitor mai departe decat o faceai pana acum, si stii ca viitorul exista. Te poti uita la el, langa tine, scancind. Daca ai destula imaginatie poti sa treci prin urmatoarele decenii, pana cand copilul tau se va uita si el la copilul lui, iar tu vei fi mult mai batran, mai bunic, dar poate la fel de vesel.

2 – Cel putin pentru mine, nimic nu-ti spune “O sa cam mori” in aceeasi masura ca nasterea primului copil. Te uiti acolo, la el, dormind linistind sau cautand de mancat, si e fara indoiala o parte din tine. Deja tu esti… mai putin decat erai, si asta-ti deschide in mod realist perspectiva de a nu mai fi. Pentru o persoana nu prea religioasa, poate sa-ti reaseze prioritatile.

Acum incercati sa conciliati cele doua de mai sus . Momentan, la mine functioneaza foarte bine.